Radio Romanian

DANCE

Se redă piesa

Title

Artist

Acum la radio

Acum la radio

Background

Roxen va reprezenta România la Eurovision 2020

18 februarie 2020

TVR a dezvăluit vocea desemnată să reprezinte România la Eurovision 2020, conform unei strategii noi, ce implică o colaborare exclusivă cu o casă de discuri locală.
Roxen este un artist semnat la Global Records și a devenit cunoscută publicului în vara anului trecut cu prilejul colaborării cu Sickotoy – „You Don’t Love Me”. Piesa a fost difuzată în Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova, având la activ peste 8 milioane de redări pe YouTube.

TVR a avut trei nume pe lista scurtă: Roxen, Diana V şi Cezar Gună, selecția finală a vocii fiind făcută de o comisie cu următorii membri:
Crina Mardare – vocal coach,
Luminiţa Anghel – interpret,
Lucian Ştefan – managing partner Global Records,
Liana Stanciu – producător muzical radio tv şi șefa delegaţiei României la Eurovision,
Dan Manoliu – producător tv și director artistic,
Gabriel Scîrlet – regizor muzical,
Liviu Elekes – compozitor şi regizor muzical,
Andrei Tudor – compozitor
Bogdan Păun – regizor muzical.

„În copilărie, am participat la diverse concursuri si festivaluri, insă întotdeauna mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel și visam să cânt pe scene mari și să mă adresez publicului. Acum, sunt emoționată și provocată în același timp, deoarece simt că încep să ies deja din zona mea de confort. Dar asta îmi place, mereu m-am simțit atrasă de lucrurile noi, de provocările care au venit în viața mea. Mă bucur și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. În acest moment, toată energia și atenția îmi merg către Eurovision, pentru care îmi doresc să mă pregătesc cât pot de bine”, a declarat Roxen.

Pentru Roxen au fost compuse mai multe melodii, dintre care cele mai bune cinci vor intra în Selecţia Naţională din 1 martie 2020. Aceste piese vor fi prezentate public pe 21 februarie 2020.

Melodia României va intra în concurs pe 12 mai, în prima semifinală Eurovision Song Contest 2020 de la Rotterdam. Vom concura mai întâi cu Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia și Ucraina.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *